Cea mai nouă rasă de vaci de carne din România amenință supremația Angus

Cea mai nouă rasă de vaci de carne din România amenință supremația Angus Odată cu dispariția cotelor de lapte începând cu anul viitor, fermierii români se reorientează spre rasele de vaci de carne, mai ales că și cererea pe piață a crescut, iar consumatorii au început să prindă gustul, deși carnea de vită rămâne cea mai scumpă la raft. Dacă până acum, majoritatea celor care au pus bazele unor ferme de vaci de carne s-au orientat către Angus, o rasă la mare modă, o nou intrată pe piața din România le face cu ochiul crescătorilor: vaca de carne Highland Scoțian (Scottish Highland).

”Un prim avantaj al vacilor Highland este faptul că nu sunt deloc pretențioase la mâncare, ceea ce reduce costurile hranei. Având două straturi de blană, sunt foarte rezistente iarna, stau afară, nu au nevoie de un spațiu care să le protejeze, așa cum este cazul la Angus. S-au adaptat rapid și ușor la clima din România și, în afară de tratamentele specifice speciei, nu necesită îngrijiri suplimentare, nefiind sensibile la boli. Un alt avantaj este temperamentul blând al acestor vaci de carne”, mai spune crescătorul de Highland Scoțian Alin Szakacs din localitatea Vețca, județul Mureș.

Dacă ar fi să compari carnea de Angus cu cea de Highland, gurmanzii ar spune că cea din urmă are o carne mai fragedă, cu un gust special, sălbatic, de vânat. De aceea poate și cererea foarte mare de pe piața internațională. ”Noi nu am comercializat carnea pe piața internă. Am dat-o la export în Germania, unde este foarte apreciată și cerută. Se dă cu 24 de euro kilogramul”, mai spune Alin Szakacs.

 Rating: 1185/11899 - 1185 vizualizări, ID Noutate: 550
Sursa:
Comentează

Comentarii

Adaugă Comentariu:

1 + 4 = ?