Leul a recuperat o parte din pierderea de săptămâna aceasta la cursul BNR de vineri

Leul a recuperat o parte din pierderea de săptămâna aceasta la cursul BNR de vineri Moneda naţională a fost stabilă în prima parte a sesiunii interbancare de vineri, oscilând uşor peste 4,47 lei/euro, astfel că Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de referinţă cu 0,75 bani mai redus, de 4,4741 lei/euro.
Rata de referinţă publicată joi a fost de 4,4816 lei/euro.

Cursul pentru moneda americană a coborât mai accentuat, cu 2,49 bani, 3,5287 lei/dolar, iar referinţa pentru francul elveţian a scăzut cu 3,24 bani, la 3,6879 lei/franc.

Primele schimburi ale zilei s-au realizat la 4,4715 lei/euro, iar minimul primei ore de tranzacţionare a fost de 4,4710 lei/euro.
Ulterior, cursul a urcat uşor, la 4,4740 - 4,4750 lei/euro, iar în prima parte a zilei a rămas aproape de acest nivel.

Moneda unică şi acţiunile marilor companii europene au crescut puternic joi după-amiază, iar la începutul zilei de vineri ş-au continuat avansul, după ce Draghi a anunţat că instituţia va lansa achiziţii nelimitate de obligaţiuni pentru reducerea costurilor de împrumut ale ţărilor îndatorate din zona euro.

Investitorii vor urmări vineri datele privind piaţa muncii din Statele Unite.

Dobânzile afişate vineri dimineaţă de bănci pentru depozitele plasate (ROBID) şi atrase (ROBOR) cu scadenţa la o zi se plasau la 4,79 - 5,29%, uşor mai susu faţă de joi. În acelaşi timp, randamentele cu scadenţa la o săptămână au urcat de la 4,88 - 5,38% la 4,94 - 5,44% pe an.

 Rating: 1208/11901 - 1208 vizualizări, ID Noutate: 9
Sursa: Ziarul Financiar
Comentează

Comentarii

Adaugă Comentariu:

0 + 1 = ?